biniș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BINÍȘ, binișuri, s. n. Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [
Var.: (
înv. și
reg.)
beníș s. n.] – Din
tc. biniș.