binemirositor (Dicționarul explicativ al limbii române, 1975 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BINEMIROSITÓR, -OÁRE, binemirositori, -oare, adj. Care miroase frumos; parfumat, aromat. –
Bine + mirositor. [idem
DEX'84]
binemirositor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BINEMIROSITÓR, -OÁRE, binemirositori, -oare, adj. Care miroase frumos, bine. – Din
bine1 +
mirositor.binemirositor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bíne mirositór adv. +
adj.