binemerita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BINEMERITÁ vb. I.
Intranz. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „ de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. –
Bine + merita.binemerita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)binemeritá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg.
binemérit, 2 sg.
binemériți, 3
binemérită; conj. prez. 3
să binemérite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
binemerita (Marele dicționar de neologisme, 2000)BINEMERITÁ vb. intr. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva. (< bine + merita)
binemerita (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BINEMERITÁ vb. I.
Intranz. (Rar; urmat de determinări introduse prin
prep. „ de la”; folosit la
perf. c. și gerunziu) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Din
bine1 +
merita.binemerita (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BINEMERITÁ, binemérit, vb. I.
Intranz. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. —
Bine +
merita.