beat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEAT1, adj. invar. 1. Care aparține beatnicilor, specific beatnicilor.
2. Care aparține unui stil distinct în rockul modern (și în jaz). [
Pr.:
bit] –
Cuv. engl.beat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEÁT2, -Ă, beți, -te, adj. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut
2 (
2), cherchelit, făcut
2, matosit. ♦
Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută.
Beat de amor. Beat de fericire. –
Lat. bibitus.beat (Dicționar de neologisme, 1986)BEAT s.n. (
Muz.) Bătaie, timp; timpul forte al unei măsuri. ♦ (
În muzica ușoară) Stil apărut la începutul deceniului al șaptelea, care presupunea accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii, peste această structură metroritmică de bază suprapunându-se o serie de alte celule ritmice secundare. ♦ (
În formațiile instrumentale) Prezența tobei mari. [Pron.
bit. / < engl.
beat].
beat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)beát (beátă), adj. – Binecuvîntat, fericit.
Fr. béat. –
Der. beatifica, vb. din
lat. beatificare; beatitudine, s. f., din
lat. beatitudo.beat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)beát (beátă), adj. – Amețit, băut, cherchelit. –
Megl. beat, istr. bęt. Lat. bĭbĭtus (Pușcariu 196; Candrea-Dens., 153; REW 1080; DAR),
cf. sp. beodo. Este inutilă ipoteza lui Pascu,
Beiträge, 14, care pleacă de la o formă ipotetică *
bebetus › *
bet; pe baza
f. beată a acestei forme s-ar fi format din nou un
m. beat. Imposibilitatea acestei regresiuni este evidentă, căci contrazice alternanța care cere ca
m. de la
înceată, bleagă, seacă să fie
încet, bleg, sec, cu inevitabila reducere a diftongului.
Der. beție, s. f. (ebrietate);
bețiu, adj. (îmbătător; bețiv);
bețiv, adj. (care are viciul beției, alcoolic);
bețit, adj. înv. (bețiv);
bețivi, vb. (a se îmbăta; a chefui);
bețivan, s. m. (augmentativ al lui bețiv);
bețivănie, s. f. (beție);
îmbăta, vb. (a se ameți cu băutură);
îmbătător, adj. (amețitor);
desbăta, vb. (a se trezi din beție).
Bețiv provine de la
bețiu, ca
văduv de la *
văduu (
cf. și
brudiu-brudiv, sglobiu-sglobiv etc.); sînt prin urmare inutile încercările de explicare pe baza unui
lat. *bibitivus (Candrea-Dens., 154), sau a unei influențe a
sl. pijanivŭ (DAR). Pentru
îmbăta se indică de obicei ca sursă directă un
lat. *
imbĭbĭtare, care nu pare necesar.
beat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)beat1 adj. m., pl.
beți; f.
beátă, pl.
bétebeat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)beat2 (specific beatnicilor) (angl.) [pron.
bit] adj. invar.
beat (Marele dicționar de neologisme, 2000)BEAT BIT/ I.
adj. inv. care aparține beatnicilor. II. s. n. 1. (jaz) bătaie, timp al unei măsuri. 2. stil în rockul modern (și în jaz) la începutul deceniului al șaptelea, care presupune accentuarea tuturor celor patru timpi ai măsurii. ◊ (în formațiile instrumentale) prezența tobei mari. (< engl.
beat)
beat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BEAT [bi:t], mișcarea a generației anilor 1950-1960, apărută în S.U.A., caracterizată prin respingerea societății convenționale și dorința de regăsire a obîrșiilor americane prin călătorie, meditație și experiențe extatice;
p. ext. prima denumire a muzicii „pop”, care acorda o deosebită importanță ritmicității melodiilor.
beat (Dicționar de argou al limbii române, 2007)BEAT abțiguit, achiu, afanisit, afazit, afumat, aghesmuit, arămit, aromit, atins, chilacciu, chiurluit, ciobit, clei, cleios, cu chef, cu șprițu’ / cu țuica-n nas, drogat, flecuit, împărtășit, împușcat, împușcat în aripă, într-o dungă, mache, machit, matol, matolit, matosit, matrafoxat, mazgugur, obosit, ochit, șprițuit, trăscănit, trosnit, trotilat, tuflit, turlac, turtă, turtit, văruit, vopsit.