autoînsămânțare - explicat in DEX

autoînsămânțare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE, autoînsămânțări, s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + însămânțare.

autoînsămânțare (Dicționar de neologisme, 1986)
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s.f. Însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. [< auto¹- + însămânțare].

autoînsămânțare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. (< auto¹- + însămânțare)

autoînsămânțare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii

autoînsămânțare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] — Auto¹- + însămân­țare.