auto (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTO1- Element de compunere însemnând „de la sine”, „prin mijloace proprii” și care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. [
Pr.:
a-u-] – Din
fr. auto-.auto (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTO2 1. S. n. (
Fam.) Automobil.
2. Element de compunere însemnând „automobil”, „automat” și care servește la formarea unor substantive.
3. Adj. invar. Care se efectuează cu ajutorul unui automobil, care privește automobilele. [
Pr.:
a-u-] – Din
fr. auto.auto (Dicționar de neologisme, 1986)ÁUTO3 s.n. (
Fam.) Automobil. //
adj. invar. (
Despre transporturi, tracțiune etc.) Făcut cu un autovehicul. ♦ De automobil. [Pron.
a-u-. / cf. fr., it., germ.
auto].
auto (Dicționar de neologisme, 1986)ÁUTO s.n. (
Lit.) Dramă sacră într-un act, întâlnită în Spania și Portugalia în sec. XV. [Pron.
a-u-. / < sp., port.
auto, cf. lat.
auctum – acțiune dramatică].
auto (Dicționar de neologisme, 1986)AUTO1- Element prim de compunere savantă pentru cuvinte care arată că noțiunea se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește de la sine. [Pron.
a-u-. / < fr., it.
auto-, cf. gr.
autos – însuși].
auto (Dicționar de neologisme, 1986)AUTO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „automat” sau „automobil”. [Pron.
a-u-. / < fr.
automobile].
auto (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)auto- Prefix care intră în compunerea a numeroși termeni moderni, ca
sp. auto-, pentru a adăuga unui cuvînt semnificația „prin sine”.
Gr. αύτός „el însuși” direct începînd cu
sec. XVII (cu forma
înv. avto-) și apoi prin intermediul
fr. Cităm în continuare cuvintele care circulă numai în compunere cu
auto-: autobuz, s. n.;
autocefal, adj.;
autocefalie, s. f.;
autoclavă, s. f.;
autocrat, adj.;
autocratic, adj.;
autocrație, s. f.;
autogen, adj.;
autohton, adj.;
automat, s. n.;
automatic, adj.;
automatism, s. n.;
autonom, adj.;
autonomie, s. f.;
autonomist, s. m.;
autopsie, s. f.;
autotipie, s. f.auto (Marele dicționar de neologisme, 2000)AUTO-1 elem. aut
2(o)-.
auto (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÁUTO2 I.
s. n. automobil. II. adj. inv. (despre transporturi, tracțiune) făcut cu un autovehicul; de automobil. (< fr., germ.
auto)
auto (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUTO1- Element de compunere care arată că noțiunea conținută de a doua parte a cuvântului compus se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește de la sine, prin mijloace proprii; servește la formarea unor substantive ca:
autoliniștire, adjective ca:
autocritic și verbe ca:
autoadministra. [
Pr.:
a-u-] –
Fr. auto- (<
gr.).