autodotare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de
a se autodota și rezultatul ei. [
Pr.:
a-u-] –
V. autodota.autodotare (Dicționar de neologisme, 1986)AUTODOTÁRE s.f. Acțiunea de a autodota ; autoutilare. [<
autodota].
autodotare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTODOTÁRE, autodotări, s. f. Acțiunea de
a se autodota și rezultatul ei. [
Pr.:
a-u-] —
V. autodota.