autodistrugere - explicat in DEX

autodistrugere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUTODISTRÚGERE s. f. Faptul de a se distruge singur. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, după străbaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase în cazul în care nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

autodistrugere (Dicționar de neologisme, 1986)
AUTODISTRÚGERE s.f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Proprietate a unor proiectile de a se distruge automat în cazul în care nu și-au atins ținta. [< autodistruge, după fr. autodestruction].

autodistrugere (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUTODISTRÚGERE s. f. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, după străbaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase în cazul când nu și-au atins ținta. – Din auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

autodistrugere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
autodistrúgere (a-u-) s. f., g.-d. art. autodistrúgerii

autodistrugere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTODISTRÚGERE s. f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, în cazul când nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] — Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).