autoînsămânțare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE, autoînsămânțări, s. f. (
Bot.) Însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. [
Pr.:
a-u-] –
Auto1- +
însămânțare.autoînsămânțare (Dicționar de neologisme, 1986)AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s.f. Însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. [<
auto1- +
însămânțare].
autoînsămânțare (Marele dicționar de neologisme, 2000)AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. (< auto
1- + însămânțare)
autoînsămânțare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)autoînsămânțáre (a-u-) s. f.,
g.-d. art. autoînsămânțắriiautoînsămânțare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (
Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [
Pr.:
a-u-] —
Auto1- + însămânțare.