atent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ATÉNT, -Ă, atenți, -te, adj. 1. Care urmărește concentrat un lucru, care are atenția (
1) îndreptată spre cineva sau ceva. ♦ (Adesea adverbial) (Făcut) cu atenție.
2. Amabil, binevoitor, politicos. – Din
lat. attentus.atent (Dicționar de neologisme, 1986)ATÉNT, -Ă adj. 1. Cu atenția îndreptată către ceea ce se petrece (în fața lui), cu luare-aminte, cu băgare de seamă. ♦ Făcut cu atenție.
2. Amabil, politicos, prevenitor față de cineva. [< lat.
attentus <
attendere – a se întinde spre, a fi cu luare-aminte].
atent (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)atént (aténtă), adj. – Care are atenția îndreptată spre cineva sau ceva.
Lat. attentus (
sec. XIX). –
Der. atenți(un)e, s. f., din
fr.;
neatent, adj.;
neatenți(un)e, s. f.atent (Marele dicționar de neologisme, 2000)ATÉNT, -Ă adj. 1. cu atenția îndreptată spre cineva sau ceva. ◊ (și adv.) cu atenție. 2. amabil, politicos, prevenitor. (< lat.
attentus)
atent (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ATÉNT, -Ă, atenți, -te, adj. 1. Care are atenția îndreptată spre cineva sau ceva, care urmărește un lucru cu luare-aminte. ♦ (Adesea adverbial) Făcut cu atenție.
2. Amabil, binevoitor; politicos. –
Lat. lit. attentus.atent (Dicționaru limbii românești, 1939)*atént, -ă adj. (lat.
attentus). Cu mintea ațintită:
ureche atentă, elev atent. Adv. Cu atențiune.
atent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)atént adj. m.,
pl. aténți; f. aténtă, pl. aténteatent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)atent a. cu mintea ațintită spre ceva.
atent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ATÉNT, -Ă, atenți, -te, adj. 1. Care urmărește concentrat un lucru, care are atenția (1) îndreptată spre cineva sau ceva. ♦ (Adesea adverbial) (Făcut) cu atenție.
2. Amabil, binevoitor, politicos. —
Din lat. attentus.