asibilare - explicat in DEX

asibilare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ASIBILÁRE s. f. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată (sub influența vocalei e sau i care urmează); asibilație. – V. asibila.

asibilare (Dicționar de neologisme, 1986)
ASIBILÁRE s.f. (Fon.) Fenomen prin care un sunet nesiflant se transformă într-un sunet siflant; asibilație. [< asibila, după fr. assibilation].

asibilare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ASIBILÁRE s. f. fenomen fonetic prin care o consoană oclusivă se transformă în consoană africată (fricativă) sub influența lui i sau e următor; asibilație. (< asibila)

asibilare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
asibiláre s. f., g.-d. art. asibilắrii

asibilare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ASIBILÁRE s. f. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată (sub influența vocalei e sau i care urmează); asibilație. — V. asibila.