asculta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ascultá (-t, -át), vb. –
1. A auzi. –
2. A da crezare. –
3. A se supune, a face pe voia cuiva. –
4. A examina, a întreba un elev. –
Mr. ascultu, megl. ascult, istr. ascutu. Lat. pop. ascultāre, în loc de
auscultāre (Pușcariu 138; Candrea-Dens., 95; REW 802; DAR);
cf. it. ascoltare, prov. escoutar, v. fr. ascouter (
fr. écouter),
v. sp. ascuchar (
sp. escuchar).
Der. ascultămînt, s. n. (
înv., supunere, obediență);
ascultător, adj. (care ascultă; supus, docil);
ascultător, s. m. (elev; vînzător, funcționar; aparat de ascultare);
ascultătură, s. f. (
înv., ascultare);
ascultoi, adj. (
înv., supus, docil).