arțăgos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARȚĂGÓS, -OÁSĂ, arțăgoși, -oase, adj. (
Pop. și
fam.) Certăreț. [
Var.: (
reg.)
harțăgós, -oásă, hărțăgós, -oásă adj.] –
Arțag +
suf. -os.arțăgos (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARȚĂGÓS, -OÁSĂ, arțăgoși, -oase, adj. Pornit pe ceartă; certăreț. [
Var.: (
reg.)
harțăgós, -oásă, hărțăgós, -oásă adj.] – Din
arțag +
suf. -os.arțăgos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arțăgós (
pop.,
fam.)
adj. m.,
pl. arțăgóși; f. arțăgoásă, pl. arțăgoásearțăgos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)arțăgos a. (Mold.
harțăgos) pornit la mânie, cârcotaș, gâlcevitor:
la luptă harțăgoși POP.
arțăgos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARȚĂGÓS, -OÁSĂ, arțăgoși, -oase, adj. (
Pop. și
fam.) Certăreț. [
Var.:
harțăgos, -oásă, hărțăgos, -oásă adj.] —
Arțag +
suf. -os.