arab - explicat in DEX

arab (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ARÁB, -Ă, arabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din nordul Africii. 2. Adj. Care aparține arabilor (1) sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arăbesc. ◊ Cifră arabă = fiecare dintre cifrele care aparțin celui mai răspândit dintre sistemele zecimale de numerație. Cal arab = cal de rasă pentru călărie și tracțiune ușoară, originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. – Din fr. arabe, lat. arabus.

arab (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ARÁB, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat și din nordul Africii. II. adj. care aparține arabilor; arabic (1). ♦ arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane și bizantine, cu influențe ale tradiției locale, prezentând în construcții (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric și floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numerație zecimal. ◊ (despre cai) care aparține unei rase originare din Pen. Arabia. ◊ (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi. (< fr. arabe, lat. arabus)

arab (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ARÁB, -Ă (‹ fr., lat.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (la pl.) Popoare din grupa limbilor semitice care locuiesc în țările din Orientul Apropiat și în N Africii. A. sînt de religie musulmană (majoritatea sunniți, iar o parte însemnată, în Siria, Liban, Iraq și Yemen, șiiți) și creștină (copții din Egipt, maroniții din Siria, Liban și Iordania etc.). A. au avut un rol important în istoria și cultura evului mediu. În sec. 7-8 au cucerit un teritoriu vast, de la M-ții Pirinei pînă la hotarele Indiei, influențînd modul de viață, cultura, arta, știința popoarelor supuse și a celor învecinate. După primul și mai ales după al doilea război mondial, s-au constituit ca state independente: Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Siria, Liban, Iraq, Iordania, Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, Bahrain, Somalia, Djibouti. ♦ Persoană aparținînd unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține arabilor sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arabesc. ♦ Artă a. = artă la baza căreia se află sinteza originală dintre elementele bizantine, mesopotamiene și iraniene la care s-au adăugat influențele tradiției locale. Principale construcții (moschei, palate, mausolee, fortărețe) au trăsături caracteristice proprii, printre care curtea interioară încadrată de porticuri. S-au dezvoltat artele decorative (mozaicul, ceramica, prelucrarea metalelor, covoarelor etc.), cultivînd cu precădere ornamentul pur geometric și floral. O deosebită înflorire au cunoscut miniatura și caligrafia. Centre renumite: Bagdad, Cairo, Granada, Córdoba. Sin. artă musulmană sau islamică. ♦ Cifră a. = simbol grafic, reprezentînd unul din elementele sistemului de numerație cel mai utilizat (zecimal). Alfabet a. = alfabet propriu limbii arabe, alcătuit din 28 de litere care notează consoanele; pentru vocale se folosesc accente deasupra sau dedesubtul consoanelor. Cuvintele sînt scrise cursiv de la dreapta la stînga. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică (cu scrie proprie) vorbită de arabi. Ca limbă de cult este răspîndită îndeosebi în Asia și în unele țări africane. ♦ (Despre cai) Care aparține unei rase pentru călărie și tracțiune ușoară, originară din Pen. Arabia.

arab (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARÁB, -Ă, arabi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Arabiei sau populației ei, privitor la Arabia sau la populația ei; din Arabia. Cal arab. Cifre arabe. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Arabiei (populație răspândită și în alte țări din vestul Asiei, în Africa de Nord etc.); maur. – Fr. arabe (lat. lit. arabus).

arab (Dicționaru limbii românești, 1939)
*aráb, -ă s. Locuitor din Arabia. Adj. Arăbesc, arabic. V. harap.

arab (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!aráb adj. m., s. m., pl. arábi; adj. f. arábă, pl. arábe

arab (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
arab a. privitor la Arabi: limba arabă; cifre arabe, cele 10 semne de numerațiune cari sunt în realitate de origină indiană.

arab (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ARÁB, -Ă, arabi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația de bază a unor țări din Orientul Apropiat și din nordul Africii. 2. Adj. Care aparține țărilor arabe sau arabilor (1), privitor la țările arabe ori la arabi; arabic, arăbesc. ◊ Cifră arabă = fiecare dintre cifrele care aparțin celui mai răspândit dintre siste­mele zecimale de numerație. Cal arab = cal de rasă pentru călărie și tracțiune ușoară originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. — Din fr. arabe, lat. arabus.