apus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune.
2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului; vest;
p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal.
3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit.
4. Fig. Declin, decădere, dispariție. –
V. apune.apus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna.
Vremuri apuse. –
V. apune.apus (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune.
2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului și aflat la 90° de punctul sud (în direcția mișcării acelor unui ceasornic);
p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei și din America; Occident.
3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. ♦
Fig. Declin, decădere. –
V. apune.apus (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna; stins, trecut.
Vremuri apuse. –
V. apune.apus (Dicționaru limbii românești, 1939)apús n., pl.
e. Apunere, disparițiune:
apusu viețiĭ. Occident, vest:
corabia merge spre apus. Punctu cardinal (regiunea) spre care apune soarele (occidentu, vestu):
corabia merge spre apus. Țările din partea spre care apune soarele:
ce a scos din voĭ Apusu cînd nimic nu e de scos (Em.)?
apus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apús (asfințit)
s. n.,
pl. apúsuriapus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*Apús (regiune)
s. propriu
n.apus (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apus n.
1. apunere treptată a stelelor:
pe la apus de soare; 2. regiunea cerului unde apun stelele;
3. unul din cele patru puncte cardinale:
vânt de apus; fig.
și Apusul își împinse toate neamurile incoace EM.;
4. fig. disparițiune treptată:
la apusul vieții; 5. scăpătare, decadență:
turnul, trist martur l´al nostru trist apus GR. AL.
apus (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune.
2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest;
p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest.
3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit.
4. Fig. Declin, decădere, dispariție. —
V. apune.apus (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna.
Vremuri apuse. —
V. apune.