arămeasă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARĂMEÁSĂ, arămese, s. f. (
Înv.) Măsură de capacitate (din aramă) egală cu o oca sau cu o jumătate de oca. –
Aramă +
suf. -easă.arămeasă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARĂMEÁSĂ, arămese, s. f. (
Înv.) Măsură de capacitate din aramă, egală cu o oca sau cu o jumătate de oca. – Din
aramă +
suf. -easă.arămeasă (Dicționaru limbii românești, 1939)arămeásă f., pl.
ese (d.
aramă).
Vechĭ. Cană de aramă de o oca saŭ maĭ mult.
arămeasă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arămeásă (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. arămései; pl. arămésearămeasă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)arămeasă f. cană de aramă;
o arămeasă de vin chihlibariu FIL.
arămeasă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARĂMEÁSĂ, arămese, s. f. (
Înv.) Măsură de capacitate (din aramă) egală cu o oca sau cu o jumătate de oca. —
Aramă +
suf. -easă.