arădui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)arăduí (arăduiésc, arăduít), vb. – A pleca, a se duce.
Mag. eredni, În
Trans.arădui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARĂDUÍ, arăduiesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.) A porni, a se îndrepta spre... –
Magh. eredni.arăduĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)arắduĭ și
-ĭesc, a
-í v. tr. (ung.
eredni).
Trans. Maram. Pornesc:
ĭute la mine îl arăduĭește (Șez. 35,111). Încep:
aŭ arăduit a veni. V. refl. Mă pornesc, plec. V.
îndulesc.arădui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)arăduí, arăduiesc, vb. intranz., refl. – A (se) porni, a pleca, a merge, a purcede la drum: „Și la pulg i-arăduie” (Bilțiu 1996: 101). – Din magh. eredni „a porni dintr-o dată” (DER).