artic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)artíc (-ce), s. n. – Bucată, rămășiță, rest. –
Var. (h)artig, hartic. Tc. artik, cf.bg. artyk. Totuși, Drăganu,
Dacor., VI, 259, îl derivă de la
lat. *
articus, de la
articulus, și îl identifică cu cuvîntul
hartan; este însă greu de presupus existența unui cuvînt
lat. de acest fel (
cf. Graur,
BL, V, 73).