artilerie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARTILÉRIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; parte a armatei care mânuiește acest material. – Din
fr. artillerie, rus. artilleriia.artilerie (Dicționar de neologisme, 1986)ARTILÉRIE s.f. Ansamblu de mijloace întrebuințate în vederea tragerii de proiectile grele la distanță mare cu guri de foc neportative; trupe care mânuiesc aceste mijloace. ♦ Armă care folosește aceste mijloace de luptă. [Gen.
-iei. / < rus.
artileriia, cf. fr.
artillerie].
artilerie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)artilérie (artilérii), s. f. – Ansamblu de arme de foc care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță.
Fr. artillerie, sau
lat. tîrzie
artilleria, prin intermediul
pol. artilerija (
sec. XVII). –
Der. artilerist, s. m.artilerie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARTILÉRIE s. f. armă din compunerea forțelor armate cu guri de foc și instalații care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță mare. (< rus.
artileriia, fr.
artillerie)
artilerie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARTILÉRIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; unitate militară care mânuiește acest material. –
Fr. artillerie (rus.
artilleriia).
artilerie (Dicționaru limbii românești, 1939)*artilérie f. (rus.
artilériĭa, fr.
artillerie; it.
artiglieria). Material de războĭ compus din tunurĭ, ghiulele și altele:
artileria unuĭ vas de războĭ. Trupă armată cu tunurĭ:
artilerie de cîmp, de cetate, de munte. Știința de a trage cu tunurile, balistică.
Pĭesă de artilerie, tun.
artilerie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)artilérie (-ri-e) s. f.,
art. artiléria (-ri-a), g.-d. art. artilériei; pl. artilérii, art. artilériile (-ri-i-)artilerie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)artilerie f.
1. material de răsboiu (tunuri, ghiulele, etc. cu projectilele și accesoriile lor);
2. trupe întrebuințate la acest serviciu. Artileria română se compune din 50 regimente, fiecare având 9 baterii cu câte 4 tunuri. V.
tun.artilerie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARTILÉRIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanță; parte a armatei care mântuiește acest material. — Din
fr. artillerie, rus. artilleriia.