artic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)artíc (-ce), s. n. – Bucată, rămășiță, rest. –
Var. (h)artig, hartic. Tc. artik, cf.bg. artyk. Totuși, Drăganu,
Dacor., VI, 259, îl derivă de la
lat. *
articus, de la
articulus, și îl identifică cu cuvîntul
hartan; este însă greu de presupus existența unui cuvînt
lat. de acest fel (
cf. Graur,
BL, V, 73).
artic (Dicționaru limbii românești, 1939)1) artíc n., pl.
e (pol.
artykul, d. lat.
articulus).
Sec. 17. Jalbă, reclamațiune.
artic (Dicționaru limbii românești, 1939)2) artíc n., pl.
e (cp. cu turc. bg.
artyk, rest, cupon).
Ban. Olt. Trans. Artan, hartan, halcă. – Și
hartíc și
-íg: hartice nemestecate intraŭ în burdihanu lupuluĭ (N. Pl. Ceaur, 17).