articulație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct.
2. (Rar) Articulare. – Din
fr. articulation, lat. articulatio, -onis.articulație (Dicționar de neologisme, 1986)ARTICULÁȚIE s.f.
1. Încheietură, legătură (mobilă) între oase. ♦ Legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui punct sau al unei axe.
2. Mod de a pronunța, de a rosti un sunet; pronunțare a unui sunet; articulare. ◊
Bază de articulație = modul de pronunțare a sunetelor, care se face într-un anumit fel în fiecare limbă sau dialect. [Gen.
-iei, var.
articulațiune s.f. / cf. fr.
articulation, lat.
articulatio].
articulație (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARTICULÁȚIE s. f. 1. (anat.) încheietură, nod; loc de inserție a unui organ pe altul; legătură (mobilă) între oase. 2. (tehn.) legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui ax. 3. mod de a pronunța un sunet. (< fr.
articulation, lat.
articulatio)
articulație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură (mobilă) între două sau mai multe oase, prin intermediul ligamentelor; încheietură; locul acestei legături. ♦ Legătură între mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau al unui punct.
2. (Rar) Articulare. –
Fr. articulation (
lat. lit. articulatio, -onis).
articulație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)articuláție (-ți-e) s. f.,
art. articuláția (-ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (-ți-i-)articulație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct.
2. (Rar) Articulare.
3. Rostire clară și corectă a vocalelor și consoanelor în cântul vocal;
p. ext. execuție clară și frazare exactă în muzica instrumentală. — Din
fr. articulation, lat. articulatio, -onis.