arină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)arínă s. f. – Nisip.
Mr. arină. Lat. ărēna (Pușcariu 120; Candrea-Dens., 87; REW 630; DAR; Philippide, II, 632);
cf. alb. rerë, it. rena, prov.,
sp. arena, v. fr. areine, port. area. Este
înv. în limba literară, dar este încă viu în graiul din
Trans. Der. arina, vb. (a amesteca cu nisip; a freca cu nisip);
ariniș, s. n. (teren nisipos);
arinos, adj. (nisipos);
megl. arinos (Pușcariu 122 consideră că provine de la
lat. arenosus, cf. it. renoso, prov.,
cat. arenos, sp.,
port. arenoso).
arină (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARÍNĂ1 s. f. (
Înv. și
reg.) Nisip. –
Lat. arena.arină (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARÍNĂ2, arine, s. f. Fructul arinului. – Din
arin.arină (Dicționaru limbii românești, 1939)1) arínă f., pl. inuz.
e și
ĭ (lat.
arena. V.
arenă).
Vechĭ. Nisip.
Azĭ. Est. Anină, pămînt amestecat cu apă care, cînd sapĭ un puț, apare în ainte [!] de a apărea apa curată.
arină (Dicționaru limbii românești, 1939)2) arínă, V.
anină 2.