arin - explicat in DEX

arin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate, și cu flori verzui-roșiatice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Probabil lat. * alninus (< alnus).

arin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ARÍN (lat. *alninus) s. m. Nume dat speciilor de arbori sau arbuști din genul Alnus, familia betulaceelor, cu flori în amenți; anin. ♦ A. alb = arbore înalt pînă la 20 m, cu frunze ovate, dințate, pe dos cenușiu-păroase (Alnus incana) A. negru = arbore înalt pînă la 28 m, cu frunze aproape rotunde, lipicioase (Alnus glutinosa) A. de munte = arbust înalt pînă la 4 m, cu frunze mici, ovate sau eliptice, dințate (Alnus viridis).

arin (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze rotunde și cu flori verzui-roșietice, care cresc pe malurile râurilor de munte și prin pădurile umede de la șes (Alnus). [Var.: anín s. m.] – Lat. alinus (= alnus).

arin (Dicționaru limbii românești, 1939)
arín m. V. anin 1.

arin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
arín s. m., pl. aríni

arin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
arin m. Mold. V. anin: un cârd pletos de zimbri ’n codrii de arini AL.

arin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ARÍN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate și cu flori verzui-roșietice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anín s. m.] — Probabil lat. *alninus (< alnus).