arămar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARĂMÁR, arămari, s. m. Persoană care lucrează sau vinde obiecte de aramă. –
Aramă +
suf. -ar.arămar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARĂMÁR, arămari, s. m. Persoană care lucrează, fabrică sau vinde obiecte de aramă. – Din
aramă +
suf. -ar.arămar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arămár (rar)
s. m.,
pl. arămáriarămar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARĂMAR, arămari, s. m. Persoană care lucrează sau vinde obiecte de aramă. —
Aramă +
suf. -ar.