apendice (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APÉNDICE, apendice, s. n. 1. Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului.
2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia.
3. Adaos, anexă, supliment la o publicație.
4. (
Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [
Acc. și:
apendíce] – Din
fr. appendice, lat. appendix, -icis.apendice (Dicționar de neologisme, 1986)APÉNDICE s.n. 1. Parte a unui lucru, a unui organ etc., care se prezintă ca o prelungire, ca o completare a acestuia. ♦ Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet.
2. Prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec. ♦ Parte lipită de un organ.
3. Supliment, adaos la o lucrare; anexă. [Acc. și
apendíce, pl.
-ce, (s.m.)
-ci. / < fr., it.
appendice, cf. lat.
appendix – adaus, ceva atârnat].
apendice (Marele dicționar de neologisme, 2000)APÉNDICE/APENDÍCE s. n. 1. prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec
2. 2. organ al unor aparate anatomice la artropode, arahnide, crustacee etc. 3. parte a unui lucru ca o prelungire a acestuia. ◊ element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 4. supliment, adaos la o lucrare; anexă. (< fr.
appendice, lat.
appendix)
apendice (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APÉNDICE, apendice, s. n. 1. Mică prelungire a tubului intestinal în partea de jos a cecului.
2. Parte secundară a unui organ sau a unui lucru, care se prezintă ca o prelungire și completare a acestuia.
3. Adaos la o publicație; anexă, supliment. [
Acc. și:
apendíce] –
Fr. appendice (
lat. lit. appendix, -icis).
apendice (Dicționaru limbii românești, 1939)*apendíce n., pl. tot așa, (lat.
appéndix, appéndicis; fr.
appendice). Suplement la sfîrșitu uneĭ lucrărĭ. Orĭ-ce parte care servește ca prelungire a părțiĭ principale.
Anat. Apendicele vermiform saŭ
cecal, o prelungire ca un mic deget de mănușă (4-12 centimetri) la partea de jos a intestinuluĭ gros. – Fals
apéndice.apendice (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apéndice1 (adaos)
s. n.,
pl. apéndiceapendice (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!apendíce/apéndice2 (prelungire a intestinului)
s. n.,
pl. apendíce/apéndiceapendice (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apendice n.
1. partea dependentă de una principală;
2. supliment la sfârșitul unei opere, adaos;
3. Anat. apendicele cecumului în forma unui deget de mănușă.
apendice (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APÉNDICE, apendice, s. n. 1. (În forma accentuată
apendíce) Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului
2.
2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia.
3. Adaos, anexă, supliment la o publicație.
4. (
Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [
Acc. și:
apendíce] — Din
fr. appendice, lat. appendix, -icis.