amendare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMENDÁRE1, amendări, s. f. Acțiunea de
a amenda1; aplicare a unei amenzi. –
V. amenda1.amendare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMENDÁRE2, amendări, s. f. Acțiunea de
a amenda2. –
V. amenda2.amendare (Dicționar de neologisme, 1986)AMENDÁRE s.f. Acțiunea de a amenda și rezultatul ei. [<
amenda].
amendare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMENDÁRE1, amendări, s. f. Acțiunea de
a amenda1; aplicare a unei amenzi.
amendare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMENDÁRE2, amendări, s. f. Acțiunea de
a amenda2; modificare (cu scopul de a îmbunătăți).
amendare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amendáre s. f.,
g.-d. art. amendắrii; pl. amendắriamendare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMENDÁRE1, amendări, s. f. Acțiunea de
a amenda1; aplicare a unei amenzi. —
V. amenda1.amendare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMENDÁRE2, amendări, s. f. Acțiunea de
a amenda2. —
V. amenda2.