alfabet - explicat in DEX

alfabet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

alfabet (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALFABÉT s.n. ~ ◊ Alfabet telegrafic = alfabet reprezentând combinațiile de semnale ale unui cod telegrafic; alfabet Braille [pr. brai] = alfabet convențional cu semnele în relief pentru nevăzători. ♦ (Inform.) Totalitatea simbolurilor la baza unui limbaj de programare. 2. (Fig.) Minimum de cunoștințe (necesare). (din fr. alphabet, lat. alphabetum)

alfabet (Dicționar de neologisme, 1986)
ALFABÉT s.n. Totalitatea literelor care redau sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabetul Morse v. morse (1). [Pl. -te, (rar) -turi. / cf. fr. alphabet, it. alfabeto < lat. alphabetum, gr. alpha, beta – a, b].

alfabet (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Fr. alphabet (lat. lit. alphabetum).

alfabet (Dicționaru limbii românești, 1939)
*alfabét n., pl. e (lat. alphabétum, vgr. alphábeton, compus din álpha, A, și bēta, B). Totalitatea literelor uneĭ limbĭ saŭ unor semne convenționale p. corespondență secretă. – Alfabetu latin, de care se folosește maĭ toată lumea cultă, se derivă din cel grecesc, ĭar acesta are maĭ multe litere luate de la Fenicienĭ, care și eĭ, la rîndu lor, aŭ luat maĭ multe litere din ieroglife. – Vechĭ alfavíta (după ngr.).

alfabet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alfabét s. n., pl. alfabéte

alfabet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alfabet n. totalitatea literelor unei limbi. Se numără peste 400 de alfabete vechi și moderne, din cari o bună parte derivă din alfabetul fenician și din hieroglifele egiptene.

alfabet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. — Din fr. alphabet, lat. alphabetum.