alergător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj.,
subst. I. Adj. Care aleargă. ◊
Piatră alergătoare (și substantivat,
f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele.
Păsări alergătoare (și substantivat,
f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede.
II. S. m. și
f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări.
2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj).
3. Cal de curse.
III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la războaiele de țesut țărănești.
2. (
Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. –
Alerga +
suf. -ător.