alergător - explicat in DEX

alergător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., subst. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.

alergător (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
alergător, alergători s. m. 1. (intl.) complice al unui spărgător de locuințe care supraveghează obiectivul pentru a afla obiceiurile proprietarilor 2. (la pl.) încălțăminte

alergător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de deasupra din sistemul celor două pietre ale morii, prin învârtirea căreia se macină boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi cu care aleargă foarte repede. 2. S. m. și f. Atlet care concurează la probe de alergări. ♦ (Rar) Curier. ♦ Cal de curse. – Din alerga + suf. -(ă)tor.

alergător (Dicționaru limbii românești, 1939)
alergătór, -oáre adj. Care aleargă. Barb. Pas alergător (fr. pas de course), fugă, mers de fugă. Alergător s. m. Curier: Mercur, alergătoru zeilor. M. pl. Un joc cu mingea. Alergătoare s. f., pl. orĭ. Alergare de caĭ (Vechĭ). Loc de alergare (Vechĭ). Aparatu care ține mosoarele la urzitu pînzeĭ și care se numește și lergătoare (E un cadru în care-s fixate niște sîrme pe care se învîrtesc mosoarele. Cp. cu înțărcătorĭ). Zool. Alergătoare s. f. pl. Păsărĭ care fug, ca struțu, casoaru, dropia.

alergător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. – Alerga + suf. -ător.

alergător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre

alergător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alergător a. repede: pas alergător. ║ m. cel ce aleargă. ║ f. pl. alergătoare, ordin de pasări cu picioare lungi cari fug iute pe pământ, ca struțul, cazuarul.

alergător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. — Alerga + suf. -ător.