alegere - explicat in DEX

alegere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALÉGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la nimereală, la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Operație care se efectuează conform unor norme precise și dinainte stabilite, pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate să îndeplinească o anumită sarcină. – V. alege.

alegere (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALÉGERE, alegeri, s. f. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. ♦ (La pl.) Operație care se efectuează conform unor norme precise și dinainte stabilite, pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate să îndeplinească o anumită sarcină.

alegere (Dicționaru limbii românești, 1939)
alégere f. Acțiunea de a alege: alegere de senatorĭ, de deputațĭ, de primarĭ.

alegere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alégere s. f., g.-d. art. alégerii; pl. alégeri

alegere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alegere f. fapta de a alege și rezultatul ei: alegere de senatori, de deputați, de consilieri.

alegere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALÉGERE, alegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) alege și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără alegere = la nimereală, la întâmplare. La alegere = după voia, după placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Desemnarea prin vot a membrilor organelor reprezentative ale statului, ale unor organizații etc. — V. alege.