albiuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ALBIÚȚĂ,albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie; albioară. [Pr.: -bi-u-] – Albie + suf. -uță.
albiuță(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ALBIÚȚĂ,albiuțe, s. f. Diminutiv al lui albie.
albiuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) albiúță(-bi-u-) s. f., g.-d. art. albiúței; pl. albiúțe