albiciune(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ALBICIÚNE s. f. (Fam.) Albeață. – Alb + suf. -iciune.
albiciune(Dicționaru limbii românești, 1939) albiciúne f. Vechĭ Calitatea de a fi alb.
albiciune(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) albiciúne (fam.) s. f., g.-d. art. albiciúnii
albiciune(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ALBICIÚNE s. f. (Fam.) Albeață. — Alb + suf. -iciune.