aievea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AIÉVEA adv.,
adj. I. Adv. 1. În realitate. ♦ Cu adevărat, într-adevăr.
2. Lămurit; clar, limpede.
3. (
Înv.) În văzul tuturor, pe față; deschis.
II. Adj. Real; palpabil, concret. [
Pr.:
a-ie-. –
Var.:
aiéve adv.] – Din
sl. javĕ, bg. jave.aievea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AIÉVEA adv. I. Adv. 1. În realitate.
Înțelese... că... tot ce i se întâmpla nu-i în vis, ci aievea (CARAGIALE) ♦ Cu adevărat, într-adevăr.
Credeam aievea în basmul Cosânzenei (BENIUC) ♦ Ca și cum ar fi sau s-ar întâmpla în realitate.
Închise ochii și-l văzu pe Mitrea aievea în față (SADOVEANU) ♦ (Adjectival) Real, palpabil, concret.
2. În văzul tuturor, pe față; deschis. ♦ Limpede, lămurit. [
Var.:
aiéve adv.] – Slav (
v. sl. javĕ, bg. jave).
aievea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aiévea adv.aievea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aievea adv. pe față, invederat, în realitate:
să se încredințeze de sunt aievea cele ce-i se înfățișa ISP. [Slav. IAVE, cu
a protetic, ca în
aidoma].
aievea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AIÉVEA adv.,
adj. I. Adv. 1. În realitate. ♦ Cu adevărat, într-adevăr
2. Lămurit; clar, limpede.
3. (
Înv.) În văzul tuturor, pe față; deschis.
II. Adj. Real; palpabil, concret. [Var:
aiéve adv.] — Din
sl. javĕ, bg. jave.aĭevea (Dicționaru limbii românești, 1939)aĭévea (
ea dift.) și
aĭáve (vechĭ) adv. (
a 4 și vsl.
ĭavĭe. V.
ivesc).
Vechĭ. Pe față, fățiș. Azĭ. În realitate, chear în ființă:
o șoaptă de sus aĭevea mĭ-a spus (P. P.). Vechĭ.
A face aĭevea, a da pe față, a da în vileag. V.
aidoma.