aiest - explicat in DEX

aiest (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Reg.: când urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl. aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Pr.: a-iest. – Var.: aiésta adj. dem.] – Lat. ad + istum.

aiest (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Reg.; când urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei; gen.-dat. pl. aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora. – Var.: aiésta, aiásta adj. dem.] – Lat. ad + istum.

aiest (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aiést/aíst (reg.) adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. aiéstui/aístui, pl. aiéști/aíști; f. aiástă, g.-d. aiéstei/aístei, pl. aiéste/aíste, g.-d. m. și f. aiéstor/aístor

aiest (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. pron. dem. (Reg.; când urmează după sub­stantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen. -dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl.: aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. — Var.: aíst adj. dem.] — Lat. ad + istum.