afirmație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AFIRMÁȚIE, afirmații, s. f. Declarație, susținere a unei păreri (exprimată cu tărie). ♦ (La
pl.) Vorbe care exprimă o afirmare. – Din
fr. affirmation, lat. affirmatio.afirmație (Dicționar de neologisme, 1986)AFIRMÁȚIE s.f. Declarație prin care se spune sau se susține că ceva este adevărat; vorbire prin care se spune, se afirmă ceva. ♦ (
la pl.) Cuvinte care exprimă o afirmare. [Gen.
-iei, var.
afirmațiune s.f. / cf. fr.
affirmation, lat.
affirmatio].
afirmație (Marele dicționar de neologisme, 2000)AFIRMÁȚIE s. f. 1. enunț prin care se afirmă ceva. 2. (log.) judecată în care se enunță existența unui anumit raport între subiect și predicat. (< fr.
affirmation, lat.
affirmatio)
afirmație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AFIRMÁȚIE, afirmații, s. f. Susținere a unei păreri (exprimată cu tărie). ♦ (La
pl.) Vorbe care exprimă o afirmare. –
Fr. affirmation (
lat. lit. affirmatio, -onis).
afirmație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)afirmáție (-ți-e) s. f.,
art. afirmáția (-ți-a), g.-d. art. afirmáției; pl. afirmáții, art. afirmáțiile (-ți-i-)afirmație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AFIRMÁȚIE, afirmații, s. f. Declarație, susținere a unei păreri (exprimată cu tărie). ♦ (La
pl.) Vorbe care exprimă o afirmare. — Din
fr. affirmation, lat. affirmatio.