afion (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AFIÓN s. n. 1. Suc cu proprietăți narcotice, extras de obicei din macul de grădină.
2. Plantă din care se extrage acest suc. [
Pr.:
-fi-on] – Din
ngr. afióni, tc. afyon.afion (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)afión, s. m. – Narcotic, stupefiant. –
Mr. afione. Tc. afyon, afyun, care provine, prin
arab. afyūn, din
gr. ὄπιον (Roesler 580; Șeineanu, II, 9; Lokotsch 25);
cf. ngr. ἀφιόνι,
alb.,
bg. afion. În
rom. desemnează un soporific nedeterminat, fiindcă opiul (
opiu, s. m., din
fr. opium) a fost necunoscut pînă în epoca actuală.
afion (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AFIÓN s. n. 1. Suc cu proprietăți narcotice, extras de obicei din macul de grădină.
2. Plantă, de obicei macul de grădină, din care se extrage acest suc.
3. Fig. Amorțeală, toropeală. [
Pr.:
-fi-on] –
Ngr. afioni (
tc. afyon).
afion (Dicționaru limbii românești, 1939)afión n., pl.
oane (turc. [d. ar.]
afion și
afiun, d. vgr.
ópion, care vine d.
ópos, suc; ngr.
afióni; lat.
ópium). Opiŭ.
Fig. A plesnit afionu, i-a trecut beția, a revenit la starea normală.
afion (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)afión (-fi-on) s. n.afion (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)afion n. opiu:
rachiul din butoiu era cu afion ISP. [Turc. AFION, din gr.
òpion].
afion (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AFIÓN s. n. 1. Suc cu proprietăți narcotice, extras de obicei din macul de grădină.
2. Plantă din care se extrage acest suc [
Pr.:
-fi-on] — Din
ngr. afióni, tc. afyon.