afinare - explicat in DEX

afinare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AFINÁRE, afinări, s. f. Acțiunea de a afina; afinaj. 1. Proces de îndepărtare a impurităților dintr-un metal sau dintr-un aliaj. ♦ Perioadă din procesul de elaborare a oțelului, în care se produce oxidarea elementelor însoțitoare și se îndepărtează oxizii rezultați. 2. Operație de purificare a zahărului brut, premergătoare decolorării și rafinării. 3. Eliminarea completă a gazelor produse în topitura de sticlă pentru a se realiza omogenizarea acesteia. – V. afina.

afinare (Dicționar de neologisme, 1986)
AFINÁRE s.f. Acțiunea de a afina; afinaj. ♦ Operație de purificare a zahărului brut, care precedă decolorarea și rafinarea. ♦ Eliminarea completă a gazelor produse în topitura de sticlă. [< afina].

afinare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AFINÁRE s. f. 1. acțiunea de a afina; afinaj. 2. operație de purificare a zahărului brut, care precedă decolorarea și rafinarea. (< afina)

afinare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AFINÁRE, afinări, s. f. Acțiunea de a afina.

afinare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
afináre (acțiunea de a afina) s. f., g.-d. art. afinắrii; pl. afinắri

afinare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AFINÁRE, afinări, s. f. Acțiunea de a afina; afinaj. 1. Proces de îndepărtare a impurităților dintr-un metal sau dintr-un aliaj. ♦ Perioadă din procesul de elaborare a oțelului, în care se produce oxidarea elementelor însoțitoare și se îndepărtează oxizii rezultați. 2. Operație de purificare a zahărului brut, premergătoare decolorării și rafinării. 3. Eliminare completă a gazelor produse în topitura de sticlă pentru a se realiza omogenizarea acesteia. — V. afina.