afară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis sau apropiat; în exterior. ◊
Loc. conj. Afară numai dacă nu... = numai cu condiția ca..., afară de cazul când... ◊
Loc. prep. (În) afară de... = fără a mai socoti și... ◊
Expr. A da afară = a scoate (cu forța) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post.
Afară din cale sau
din cale-afară = peste măsură, neobișnuit de... ♦ (Cu valoare de interjecție) Ieși! pleacă! du-te! –
Lat. ad foras.