adumbri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV.
1. Tranz. A face, a ține umbră (
I 1); a umbri.
2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. –
Lat. adumbrare (după
umbri).
adumbri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)adumbrí (-résc, -ít), vb. – A face, a ține umbră; a umbri. –
Mr. aumbrez. <
Lat. adumbrare (Pușcariu 30; DAR),
cf. it. adombrare, prov. azombrar, v. fr. aombrer, sp. asombrar. Schimbarea de
conjug. pare recentă.
V. umbră. –
Der. adumbritor, adj. (umbros).
adumbri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adumbrí (
a ~) (rar)
(a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl.
adumbrésc, imperf. 3 sg.
adumbreá; conj. prez. 3
să adumbreáscăadumbri (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV.
1. Tranz. A umbri.
2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. –
Lat. adumbrare (după
umbri).
adumbri (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV.
1. Tranz. A face, a ține umbră (
I 1); a umbri.
2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. —
Lat. adumbrare (după
umbri).
adumbrì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)adumbrì v.
1. a pune la umbră, a se odihni la umbră:
o eroi, care ’n trecutul de mărire vă adumbriseți EM.
2. a da umbre (în desen);
3. fig. a schița. [Lat. ADUMBRARE].