adumbri - explicat in DEX

adumbri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).

adumbri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
adumbrí (-résc, -ít), vb. – A face, a ține umbră; a umbri. – Mr. aumbrez. < Lat. adumbrare (Pușcariu 30; DAR), cf. it. adombrare, prov. azombrar, v. fr. aombrer, sp. asombrar. Schimbarea de conjug. pare recentă. V. umbră. – Der. adumbritor, adj. (umbros).

adumbri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
adumbrí (a ~) (rar) (a-dum- / ad-um-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adumbrésc, imperf. 3 sg. adumbreá; conj. prez. 3 să adumbreáscă

adumbri (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. – Lat. adumbrare (după umbri).

adumbri (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a ține umbră (I 1); a umbri. 2. Refl. A se așeza, a se adăposti la umbră. — Lat. adumbrare (după umbri).

adumbrì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
adumbrì v. 1. a pune la umbră, a se odihni la umbră: o eroi, care ’n trecutul de mărire vă adumbriseți EM. 2. a da umbre (în desen); 3. fig. a schița. [Lat. ADUMBRARE].