adunare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de
a (se) aduna și rezultatul ei.
2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur.
3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊
Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții.
Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi.
Adunare națională =
a) organ suprem al puterii de stat în unele țări;
b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative.
Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc.
4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc.
5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnul dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat.
6. Culegere, colecție (de texte).
7. (
Înv. și
reg.) Petrecere. –
V. aduna.adunare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de
a (se) aduna și rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea unei trupe etc. într-o formație ordonată.
2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur.
3. Grup de oameni strânși la un loc cu un anumit scop. ♦ (Urmat de determinări) Organ reprezentativ constituit după norme dinainte fixate, capabil să ia anumite hotărâri. ◊
Marea Adunare Națională = organ suprem al puterii de stat în Republica Populară Română.
4. Culegere, colecție (de texte).
5. (
Înv.) Petrecere.
adunare (Dicționaru limbii românești, 1939)adunáre f., pl.
ărĭ. Acțiunea de a saŭ de a se aduna. Reuniune, societate (p. a petrece, a se sfătui ș. a.):
a vorbi într' o mare adunare. Obșteasca adunare (rom. corect
Adunarea Obștească), numele primuluĭ parlament românesc.
Adunarea deputaților, camera.
Adunările legĭuitoare, parlamentu.
Aritm. Operațiunea pin [!] care maĭ multe numere de acelașĭ fel se grupează într' unu singur (se reduc la unu singur).
Arm. Semnalu de goarnă saŭ trompetă (în ainte [!] și de darabană) pin [!] care se cheamă toțĭ soldațiĭ la un loc. V.
clacă.adunare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adunáre s. f.,
g.-d. art. adunắrii; pl. adunắriadunare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)adunare f.
1. reunire de persoane sau de lucruri;
2. corp deliberant;
Obșteasca Adunare, Parlamentul Țării.
Adunarea deputaților, Camera;
Adunările legiuitoare, Camera și Senatul;
3. Aritm. operațiune servind a reuni două sau mai multe numere de acelaș fel într’unul singur.
adunare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de
a (se) aduna și rezultatul ei.
2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur.
3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊
Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții.
Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi.
Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative.
Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc.
4. Concentrare a unor ființe într-un singur
loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat.
6. Culegere, colecție (de texte).
7. (
Înv. și
reg.) Petrecere. —
V. aduna.