accepțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.accepțiune (Dicționar de neologisme, 1986)ACCEPȚIÚNE s.f. v.
accepție.
accepțiune (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.accepțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*accepțiúne f. (lat.
accéptio, -ónis). Rar. Preferență:
a da dreptate fără accepțiune de persoane. Gram. Înțelesu în care se ĭa o vorbă:
accepțiune proprie saŭ
figurată, de ex.:
căldura foculuĭ (propriŭ) căldura discursuluĭ
(figurat). – Și -épție.accepțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)accepți(un)e f. sensul în care se ia o vorbă:
accepțiune proprie și figurată.accepțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.