accept (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACCÉPT, accepte, s. n. Consimțământ scris de pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. – Din
germ. Akzept, lat. acceptus.accept (Dicționar de neologisme, 1986)ACCÉPT s.n. Înscris, act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. [< germ.
Akzept, cf. lat.
acceptus].
accept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)accépt s. n.
accept (Marele dicționar de neologisme, 2000)ACCÉPT s. n. 1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. 2. acord, aprobare. (< germ.
Akzept)
accept (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACCÉPT, accepte, s. n. Document de credit emis de o întreprindere asupra alteia și prevăzut cu o mențiune semnată de aceasta din urmă, prin care se obligă să achite o anumită sumă de bani la termenul fixat de emitent. –
Germ. Akzept (
lat. lit. acceptus).
accept (Dicționaru limbii românești, 1939)*accept și
-éz, a
-á v. tr. (lat.
acceptáre, d.
ac-cípere, ac-céptum a primi. V.
încep. Primesc de bună voie:
accept un dar. Mă arăt gata de:
accept lupta. Accept o poliță, mă angajez s' o plătesc la scadență.
accept (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)accept n. poliță, efect de comerț prin care o persoană se obligă să plătească la scadență o sumă hotărîtă.
accept (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACCÉPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. — Din
germ. Akzept, lat. acceptus.