pendula (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PENDULÁ, pendulez, vb. I.
Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila;
p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și alta. ♦
Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din
pendul.pendula (Dicționar de neologisme, 1986)PENDULÁ vb. I. intr. A avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila. ♦ (
Fig.) A fi nehotărât. [Cf. it.
pendolare].
pendula (Marele dicționar de neologisme, 2000)PENDULÁ vb. intr. a avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila în raport cu poziția de echilibru. ◊ (despre valoarea unei mărimi) a varia în jurul unei valori medii. ◊ (fig.; despre oameni) a fi instabil, nehotărât. (< it.
pendolare)
pendula (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pendulá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
penduleázăpendula (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PENDULÁ, pendulez, vb. I.
Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila;
p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦
Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. — Din
pendul.