fierbe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIÉRBE, fierb, vb. III.
1. Intranz. și
tranz. A trece sau a face să treacă (un lichid) în stare de vapori, prin formarea, sub acțiunea căldurii, în întreaga masă a lichidului, a unor bule de vapori care se ridică la suprafață. ◊
Intranz. (Subiectul e vasul în care clocotește un lichid)
Ceainicul fierbe. ◊
Expr. (
Intranz.)
A se amesteca (sau
a umbla, a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni acolo unde nu are ce căuta, în probleme care nu-l privesc. ♦
Intranz. (Despre unele lichide și amestecuri) A fi în stare de efervescență (din cauza fermentării). ♦
Intranz. Fig. (Despre apa unui râu, a unei mări etc.) A se agita puternic, a face valuri mari și zgomotoase.
2. Intranz. (Despre alimente) A se afla introdus într-un lichid care fierbe (
1), pentru a deveni bun de mâncat. ♦
Tranz. A supune un corp acțiunii fierberii apei.
Fierb rufele. 3. Intranz. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o mare frământare, a fi în tensiune, a fi agitat. ♦
Tranz. A necăji, a chinui pe cineva, a ține pe cineva într-o stare de agitație, de tensiune. ♦
Tranz. (Rar) A pune la cale, a pregăti în mod febril (și în ascuns) o acțiune (reprobabilă); a coace.
4. Intranz. Fig. (Despre spații din natură) A vui, a răsuna, a clocoti de zgomot. [
Perf. s. fiersei, part. fiert] –
Lat. fervere.fierbe (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)FIÉRBE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara un aliment într-un lichid (apă, zeamă, supă) care fierbe; în expr.
a fierbe la foc mic, la foc potrivit sau
la foc puternic; a fierbe în clocot = într-un lichid care face valuri;
a fierbe fără clocot = a poșa;
a fierbe înăbușit = cu puțin lichid, în vas cu capac;
a fierbe în aburi = într-o oală specială cu grătar sau sub presiune, fără ca alimentul să fie imersat în lichid.
fierbe (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fiérbe (fiérb, fiért), vb. –
1. A trece un lichid în stare de vapori sub acțiunea căldurii. –
2. A coace. –
3. A clocoti, a face bășici. –
4. A mișuna, a forfoti. –
5. A fermenta, a se altera. –
6. A se tulbura, a se chinui, a se neliniști. –
Mr. h’erbu, h’erșu, h’ertu, megl. ierb, ierș, iert. Lat. fĕrvĕre (Pușcariu 607; Candrea-Dens., 586; REW 3265; DAR),
cf. it. fervere, sp. hervir (
gal. ferber),
port. ferver. Der. fierbătoare, s. f. (fierbere; loc la stînă unde se fierbe laptele);
fierbător, s. n. (ceaun pentru fiert);
fiert, adj. (fiert; copt; deprimat; ratat);
fiertoare, s. f. (fierbere);
fiertură, s. f. (fel de mîncare; supă), cuvînt pe care Meyer,
Alb. St., IV, 92, îl derivă în mod inutil de la un
lat. *
fertura; nefiert, adj. (care nu este bine fiert, crud).
Cf. fierbinte.fierbe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fiérbe (a ~) (fier-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. fierb, perf. s. 1
sg. fierséi, 1
pl. fiérserăm; conj. prez. 3
să fiárbă; part. fiertfierbe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fierbe v.
1. a face bășici sub acțiunea căldurei sau a fermentațiunii:
apa fierbe la 100 de grade; 2. a coace într´un lichid;
3. fig. a fi într´o agitațiune violentă:
a fierbe de mânie. [Lat. FERVERE].