fierbinte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIERBÍNTE, fierbinți, adj. 1. Care are o temperatură ridicată, care răspândește o căldură puternică; foarte cald, arzător.
2. Fig. (Despre sentimentele oamenilor și manifestarea lor exterioară; adesea adverbial) Foarte puternic, adânc, aprins, înfocat. ♦ (Rar; despre culori) Aprins, viu. –
Lat. fervens, -ntis.fierbinte (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fierbínte adj. –
1. Foarte cald, arzător. –
2. Aprins, înfocat. –
3. (
Adv.) Arzător.
Lat. fĕrventem (Pușcariu 608; Candrea-Dens., 587; DAR). Este dublet de la
fervent, adj., din
fr. fervent. Der. fiebintător, adj. (rar., încălzitor; Alecsandri întrebuințează greșit acest cuvînt, cu sensul de „spumos”);
fierbințeală, s. f. (fervoare, căldură, ardoare, avînt, pasiune; înfierbîntare; febră);
înfierbînta, vb. (a încălzi; a aprinde, a excita;
refl., a se aprinde, a se înflăcăra);
înfierbîntător, adj. (care înfierbîntă). Forma
înfierbăza, vb. (a încălzi) se consideră a fi reprezentant al
lat. *
fĕrvidĭāre, de la
fĕrvidus (Capidan,
Dacor., III, 758; DAR); apare însă numai la Dosoftei, unde abundă creațiile personale, astfel încît
der. este oarecum îndoielnică.
Înfierbînta se consideră uneori (Byhan 22; Iordan,
Dift., 171), ca
der. de la
lat. *
infĕrventāre, ipoteză care pare gratuită.
fierbinte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fierbínte (fier-) adj. m.,
f. fierbínte; pl. m. și
f. fierbínțifierbinte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fierbinte a.
1. foarte cald;
2. fig. arzător, fervent. [Lat. FERVENTEM].