iI num. card. (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 1 în sistemul roman de scriere a numerelor.
i (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)i1 (literă) s. m. / s. n., pl.
i / i-urii (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)i2 (sunet) s. m. pl.
ii (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)i3 / ii interj.
i (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)i-, prefix cu valoare negativă (
ex. ilogic, ilegitim).
i (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)i (
MAT.), simbol pentru rădăcina pătrată a lui -1 (unitatea imaginară).
i (Dicționaru limbii românești, 1939)i, ha și
i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni:
i, haĭ! ce bine ar fi să vie!i (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee.
i (Marele dicționar de neologisme, 2000)I- elem. in
1-.
i (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)i interj. – Exprimă surpriza sau uimirea. Creație expresivă,
cf. hi. Se folosește și în formele
iha, ihi, iho, ii, cf. tii.