mărime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRÍME, mărimi, s. f. 1. Însușirea de a fi mare; întindere, dimensiune, cantitate, volum. ♦ Talie, statură. ♦ Proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ (
Fiz.) Proprietate comună a unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir. ◊
Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. (
Astron.);
Mărime stelară = măsură a strălucirii unui astru; magnitudine. ♦ (
Mat.) Fiecare dintre elementele unei mulțimi abstracte atașate unui spațiu geometric cu una sau mai multe dimensiuni și având o structură algebrică independentă de sistemul de coordonate utilizat în acest spațiu.
2. Durată.
3. Strălucire, grandoare; glorie, faimă. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie; funcție sau situație înaltă, rang, demnitate; (
concr.) persoană care deține un rol important în ierarhia socială; demnitar, fruntaș.
4. (
Înv.) Noblețe sufletească, mărinimie.
5. (
Înv.) Mândrie, aroganță, trufie. –
Mare +
suf. -ime.