zbihui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZBIHUÍ, zbihuiesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A scutura, a zgâlțâi (pe cineva). –
Et. nec.zbihui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZBIHUÍ, zbihuiésc, vb. IV.
Refl. (
Mold.) A se juca, sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbânțui; a se zbengui. (din
zbeg1, cf. zbigui) [def. și
NODEX]
zbihui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZBIHUÍ, zbihuiesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A scutura, a zgâlțâi (pe cineva).
zbihui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZBIHUÍ, zbihuiesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A scutura, a zgâlțâi (pe cineva). —
Et. nec.