zbenguitor - explicat in DEX

zbenguitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZBENGUITÓR, -OÁRE, zbenguitori, -oare, adj. Care se zbenguie; zburdalnic, neastâmpărat. [Pr.: -gu-i-] – Zbengui + suf. -tor.

zbenguitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zbenguitór (rar) (-gu-i-) adj. m., pl. zbenguitóri; f. sg. și pl. zbenguitoáre

zbenguitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZBENGUITÓR, -OÁRE, zbenguitori, -oare, adj. Care se zbenguie; zburdalnic, neastâmpărat. – Din zbengui + suf. -(i)tor.

zbenguitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZBENGUITÓR, -OÁRE, zbenguitori, -oare, adj. (Rar) Care se zbenguie; zburdalnic, neastâmpărat. [Pr.: -gu-i-] — Zbengui + suf. -tor.